sâmbătă, 7 martie 2015

Cele cinci faze ale comunismului







“Proști, dar mulți, Măria Ta!”
“Mulți, dar proști. Și într-o zi nu vor mai fi nici mulți.”
Film "Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu", 1980

Comunismul este o reacție a anumitor membri din societate, care nu sunt capabili să se adapteze schimbărilor de ordin socio-economic ce au loc într-o societate de tip capitalist. Din acest motiv, acești membri se reunesc în diverse mișcări ce au ca scop informarea opiniei publice cu privire la răul unei lumi materialiste, unde oamenii sunt nevoiți să muncească pentru a putea trăi, și să propună o societate fictivă unde tuturor comuniștilor loiali le va curge lapte și miere la robinet.
Atunci când aceste mișcări reușesc vreodată să pună mâna pe puterea politică cu scopul de a-și impune distopia lor asupra societății, ei nu fac decât să își amâne propriul sfârșit și să estompeze progresul societății în ansamblu pentru o scurtă perioadă de timp. Eu le dau doar cinci generații, dintre care sunt relevanți doar în primele trei. În următoarele rânduri, vă voi explica de ce.

1. Prima generație: Fanaticii
Această generație începe să se formeze imediat ce comuniștii preiau puterea. Unii dintre ei au fost simpatizanți ai mișcării înainte de momentul acaparării puterii de stat, dar mulți sar în trenul aflat în mișcare fiindcă nu vor să rămână pe dinafară și fiindcă ei consideră că această decizie le va aduce beneficii în timp.
Scopul primei generații este de a eradica orice amintire de capitalism din societate, prin orice mijloc necesar. Propagandă, decepție în masă, cultură de stânga, îndoctrinarea prietenilor și a familiei, sabotarea celor care nu sunt de acord cu ei. Nimic nu este considerat prea josnic pentru acești indivizi, cât timp acțiunile lor servesc interesul de partid.
La sfârșit ei nu fac decât să dea naștere unei societăți disfuncționale de oameni complet dependenți de stat.

2. A doua generație: Normaliștii
Ca răspuns la dezastrul creat de idioțenia și incompetența primei generații, a doua generație de comuniști va dori o revenire la liniștea, pacea și prosperitatea anterioară apariției comunismului. Și ei vor dori, desigur, să revină în acel stadiu aplicând în societate doctrine temperate de stânga. Nu vor avea curajul și nici mintea necesară pentru a reforma societatea folosindu-se de capitalism, deoarece deasupra lor încă atârnă sceptrul imaginar al burghezului lacom și hrăpăreț.
A doua generație se va păcăli spunându-și că, dacă va asculta de stat și va munci din greu, va reuși să ajungă înapoi la opulența de care se bucurau oamenii altădată. În fază incipientă, ei reușesc în mod parțial acest lucru. Pe termen lung, însă, numărul leneșilor care se eschivează de la muncă tot crește, până când ajunge să îi copleșească. Să nu mai vorbim că planificare centrală, de stat, a economiei naște un alt dezastru, și mai mare decât cel al primei generații (fabrici falimentare, cozi la alimente, lipsa până și a necesităților de bază, sărăcire treptată, dar sigură).

3. A treia generație: Resemnații
Atunci când se ajunge în această fază, deja societatea se simte dezamăgită de eșecul comunismului la nivel de ansamblu și elementele anticomuniste pot profita de această pasivitate generală a comuniștilor pentru a da jos regimul. Odată reinstaurat capitalismul, oamenii încep să prospere cu adevărat și să ajungă din urmă alte țări în care virusul comunist s-a manifestat puțin sau deloc.
Această generație însă, datorită faptului că a beneficiat de o educație de tip comunist, nu va înțelege capitalismul pe deplin și nici nu va reuși să îl utilizeze la adevăratul său potențial. Ei vor rămâne letargici după vremurile bune de altădată”, la fel ca și părinții lor. Motiv pentru care ei vor păstra în societate diverse instituții cu caracter comunist (ajutorul social, școlile publice, spitalele publice, administrația de stat predominant centrală, etc.)

4. A patra generație: Inadaptații
În această fază, majoritatea societății a adoptat deja o gândire de tip capitalist și o economie de piață, cu o clasă politică care este liberă doar să viseze la puterea pe care o avea altădată. Comuniștii celei de-a patra generații nu sunt decât niște epave ce se declară învinse, strivite sub bocancul greu al bogătașilor lipsiți de suflet”.
Ei nu sunt membri activi ai societății și preferă să se retragă în comunitățile lor restrânse, unde se dedau băuturii, drogurilor, plăcerilor carnale și altor obiceiuri distructive, menite să îi facă să uite de faptul că trăiesc într-o lume care nu mai are loc pentru ei.

5. A cincea generație: Distructivii
Odraslele acestor inadaptați vor fi perplexate de modul în care își duc viața părinții lor și se vor întreba care este cauza acestei decăderi. Astfel, ei vor scotoci puțin prin pseudo-cultura de tip stângist ce va pluti încă în aer pe vremea lor și vor descoperi cum de vină pentru aceste necazuri sunt de fapt burghezii cei răi și hrăpăreți, care ar fi în stare să te devoreze de viu dacă îi vei lăsa.
Acești mici cercetași lipsiți de o educație familială de bază, vor începe să trâmbițeze sus și tare pentru eliminarea elementelor capitalismului din societate și pentru revenirea la distopia comunistă de altădată. Și astfel, ciclul se repetă la nesfârșit.

Notă de final
În scrierea acestor rânduri, m-am referit la modul general de gândire a diverselor generații de comunism, fără a ține cont în mare parte de elementul capitalist, omniprezent în orice societate. Pe acesta îl voi menționa într-o scriere ulterioară. De asemeni, trebuie să precizez faptul că cele cinci faze ale comunismului nu sunt statornice în funcție de generație și nu toți membrii unei generații manifestă aceleași caracteristici cu faza cu care corespund. De exemplu, poți avea oameni din a cincea fază în prima generație sau oameni din a doua fază în generația a patra. Cei mai volatili, însă, sunt comuniștii din a cincea generație care au caracteristicile primei faze a comunismului. Ei sunt un semn că virusul are tendința de a recidiva.

Raportându-ne la țara noastră, noi, cei dingenerația cu cheia la gât”, avem parte de comunismul de a patra generație. Acesta este motivul pentru care generația noastră pare a fi mai depravată decât generațiile precedente. Comuniștii noștri sunt prea obosiți să doarmă beți și drogați pe unde apucă pentru a reprezenta un pericol pentru societate. Cele mai mari probleme cu acest virus, însă, le vom avea atunci când odraslele acestor inadaptați vor ajunge la vârsta maturității. Atunci vom avea cel mai mult de lucru pentru a-i ține sub control. Dacă vom reuși să facem acest lucru, propagarea virusului pe o scală signifiantă va fi estompată pentru cel puțin o sută de ani.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu