Eu spun "NU" timbrului cultural. Voi?

Se pare că lucrătorii dârzi de la Fabrica de Egalitate și Corectitudine Politică a României au scos pe piață o altă idee cretină. De această dată, au venit cu o propunere de lege pentru a institui un timbru cultural. Ce înseamnă acest timbru cultural? Conform Legii numărul 35/1994, editurile sunt obligate să plătească 2% din valoarea fiecărui produs pe care îl vând pentru a finanța organizațiile de creatori din România. Mai exact, aproape toate aceste fonduri sunt virate în buzunarele directorilor de la Uniunea Scriitorilor din România, o gașcă de boșorogi decrepiți care îl adulează pe Ceaușescu și visează la reînnoirea Partidului Comunist Român prin intermediul cultivării maselor, dar care nu ar recunoaște cultura și talentul nici dacă i-ar lovi în nas.

Membrii Uniunii Scriitorilor din România sunt foarte dedicați misiunii lor, dar din câte se pare că nu prea sunt atât de eficace, deoarece se plâng că rămân tot timpul fără bani, iar fondurile care sunt practic furate în mod legal pentru a le fi date pe degeaba nu le ajung. Motiv pentru care ei propun ca Parlamentul României să le acorde o altă jecmăneală, votată în decembrie 2014, prin care procentul de 2% va fi înlocuit cu suma forfetară de 1 leu. Cu alte cuvinte, o carte care avea înainte prețul de 10 lei și era taxată cu 20 de bani, acum este taxată DE CINCI ORI mai mult.

Rezultatul direct al acestei măsuri va fi scumpirea cărților și aducerea în stare de faliment a editurilor mici, care nu își pot permite să își mărească prețurile pentru a face loc acestei noi taxe. Cu alte cuvinte, legea atacă fix cultura română pe care își dorește să o apere. Decrepiții din Parlament și-au dat mâna cu decrepiții din pseudo-literatura română pentru a ne băga pe gât propaganda lor de stat, în defavoarea scriitorilor români integri, talentați și independenți din punct de vedere politic, în defavoarea editurilor care nu vor să primească pomană de la stat pentru a funcționa, dar mai ales în defavoarea cititorilor români.

Ca reprezentant al tinerei generații a acestei țări, eu declar sus și tare faptul că nu am ce să învăț de la niște boșorogi care toată viața lor au trăit ca niște pupincuriști și niște pomanagii. Eu prefer să citesc literatură străină sau pe marii clasici ai literaturii române sau filosofie antică. Nu îmi place să îmi fie băgată pe gât propagandă comunistă fiindcă așa zice Parlamentul României că ar fi bine pentru mine. Dacă alții vor să o facă pe Șoimii Patriei, nu au decât. Dar să nu o facă pe banii mei!

Deși acum locuiesc în București, eu m-am născut și am trăit 18 ani în Bacău. În orașul meu natal, când vedeai pe cineva citind în public sau când auzeai oameni vorbind măcar despre o carte pe care au citit-o, ziceai că e sărbătoare. În București, vezi tot timpul oameni citind în autobuz, în metro sau în parc. În Bacău, numărul librăriilor poate fi numărat pe degetele de la o singură mână, iar atunci când intram în vreuna din ele, era aproape de fiecare dată pustiu. În București, sunt o sumedenie de librării, iar cele mai populare dintre ele au cel puțin câte 5-10 clienți o dată. Această nouă lege a Timbrului Cultural nu va face decât ca literatura să devină și mai inaccesibilă pentru provincie și mai ales pentru mediul rural. E o prostire machiavelică și libidinoasă a populației acestei țări.

Eu încurajez cititorii acestei postări să nu accepte cu capul plecat injustețea pe care Parlamentul României și grupurile lor de interese doresc să o forțeze asupra lor și să își exprime indignarea trimițând un email aleșilor din Parlament prin intermediul acestui link și să semneze această petiție. Viitorul culturii române depinde de tine!

Cele cinci faze ale comunismului

“Proști, dar mulți, Măria Ta!”

“Mulți, dar proști. Și într-o zi nu vor mai fi nici mulți.”

Film "Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu", 1980

Comunismul este o reacție a anumitor membri din societate, care nu sunt capabili să se adapteze schimbărilor de ordin socio-economic ce au loc într-o societate de tip capitalist. Din acest motiv, acești membri se reunesc în diverse mișcări ce au ca scop informarea opiniei publice cu privire la răul unei lumi materialiste, unde oamenii sunt nevoiți să muncească pentru a putea trăi, și să propună o societate fictivă unde tuturor comuniștilor loiali le va curge lapte și miere la robinet.

Atunci când aceste mișcări reușesc vreodată să pună mâna pe puterea politică cu scopul de a-și impune distopia lor asupra societății, ei nu fac decât să își amâne propriul sfârșit și să estompeze progresul societății în ansamblu pentru o scurtă perioadă de timp. Eu le dau doar cinci generații, dintre care sunt relevanți doar în primele trei. În următoarele rânduri, vă voi explica de ce.

1. Prima generație: Fanaticii

Această generație începe să se formeze imediat ce comuniștii preiau puterea. Unii dintre ei au fost simpatizanți ai mișcării înainte de momentul acaparării puterii de stat, dar mulți sar în trenul aflat în mișcare fiindcă nu vor să rămână pe dinafară și fiindcă ei consideră că această decizie le va aduce beneficii în timp.

Scopul primei generații este de a eradica orice amintire de capitalism din societate, prin orice mijloc necesar. Propagandă, decepție în masă, cultură de stânga, îndoctrinarea prietenilor și a familiei, sabotarea celor care nu sunt de acord cu ei. Nimic nu este considerat prea josnic pentru acești indivizi, cât timp acțiunile lor servesc interesul de partid.

La sfârșit ei nu fac decât să dea naștere unei societăți disfuncționale de oameni complet dependenți de stat.

2. A doua generație: Normaliștii

Ca răspuns la dezastrul creat de idioțenia și incompetența primei generații, a doua generație de comuniști va dori o revenire la liniștea, pacea și prosperitatea anterioară apariției comunismului. Și ei vor dori, desigur, să revină în acel stadiu aplicând în societate doctrine temperate de stânga. Nu vor avea curajul și nici mintea necesară pentru a reforma societatea folosindu-se de capitalism, deoarece deasupra lor încă atârnă sceptrul imaginar al burghezului lacom și hrăpăreț.

A doua generație se va păcăli spunându-și că, dacă va asculta de stat și va munci din greu, va reuși să ajungă înapoi la opulența de care se bucurau oamenii altădată. În fază incipientă, ei reușesc în mod parțial acest lucru. Pe termen lung, însă, numărul leneșilor care se eschivează de la muncă tot crește, până când ajunge să îi copleșească. Să nu mai vorbim că planificare centrală, de stat, a economiei naște un alt dezastru, și mai mare decât cel al primei generații (fabrici falimentare, cozi la alimente, lipsa până și a necesităților de bază, sărăcire treptată, dar sigură).

3. A treia generație: Resemnații

Atunci când se ajunge în această fază, deja societatea se simte dezamăgită de eșecul comunismului la nivel de ansamblu și elementele anticomuniste pot profita de această pasivitate generală a comuniștilor pentru a da jos regimul. Odată reinstaurat capitalismul, oamenii încep să prospere cu adevărat și să ajungă din urmă alte țări în care virusul comunist s-a manifestat puțin sau deloc.

Această generație însă, datorită faptului că a beneficiat de o educație de tip comunist, nu va înțelege capitalismul pe deplin și nici nu va reuși să îl utilizeze la adevăratul său potențial. Ei vor rămâne letargici după “vremurile bune de altădată”, la fel ca și părinții lor. Motiv pentru care ei vor păstra în societate diverse instituții cu caracter comunist (ajutorul social, școlile publice, spitalele publice, administrația de stat predominant centrală, etc.)

4. A patra generație: Inadaptații

În această fază, majoritatea societății a adoptat deja o gândire de tip capitalist și o economie de piață, cu o clasă politică care este liberă doar să viseze la puterea pe care o avea altădată. Comuniștii celei de-a patra generații nu sunt decât niște epave ce se declară învinse, strivite sub bocancul greu al “bogătașilor lipsiți de suflet”.

Ei nu sunt membri activi ai societății și preferă să se retragă în comunitățile lor restrânse, unde se dedau băuturii, drogurilor, plăcerilor carnale și altor obiceiuri distructive, menite să îi facă să uite de faptul că trăiesc într-o lume care nu mai are loc pentru ei.

5. A cincea generație: Distructivii

Odraslele acestor inadaptați vor fi perplexate de modul în care își duc viața părinții lor și se vor întreba care este cauza acestei decăderi. Astfel, ei vor scotoci puțin prin pseudo-cultura de tip stângist ce va pluti încă în aer pe vremea lor și vor descoperi cum de vină pentru aceste necazuri sunt de fapt burghezii cei răi și hrăpăreți, care ar fi în stare să te devoreze de viu dacă îi vei lăsa.

Acești mici cercetași lipsiți de o educație familială de bază, vor începe să trâmbițeze sus și tare pentru eliminarea elementelor capitalismului din societate și pentru revenirea la distopia comunistă de altădată. Și astfel, ciclul se repetă la nesfârșit.

Notă de final

În scrierea acestor rânduri, m-am referit la modul general de gândire a diverselor generații de comunism, fără a ține cont în mare parte de elementul capitalist, omniprezent în orice societate. Pe acesta îl voi menționa într-o scriere ulterioară. De asemeni, trebuie să precizez faptul că cele cinci faze ale comunismului nu sunt statornice în funcție de generație și nu toți membrii unei generații manifestă aceleași caracteristici cu faza cu care corespund. De exemplu, poți avea oameni din a cincea fază în prima generație sau oameni din a doua fază în generația a patra. Cei mai volatili, însă, sunt comuniștii din a cincea generație care au caracteristicile primei faze a comunismului. Ei sunt un semn că virusul are tendința de a recidiva.

Raportându-ne la țara noastră, noi, cei din “generația cu cheia la gât”, avem parte de comunismul de a patra generație. Acesta este motivul pentru care generația noastră pare a fi mai depravată decât generațiile precedente. Comuniștii noștri sunt prea obosiți să doarmă beți și drogați pe unde apucă pentru a reprezenta un pericol pentru societate. Cele mai mari probleme cu acest virus, însă, le vom avea atunci când odraslele acestor inadaptați vor ajunge la vârsta maturității. Atunci vom avea cel mai mult de lucru pentru a-i ține sub control. Dacă vom reuși să facem acest lucru, propagarea virusului pe o scală signifiantă va fi estompată pentru cel puțin o sută de ani.

Creaționismul și antiteismul, două fețe ale aceleiași monede

Scriu aceste rânduri deoarece mi se pare ilar cum un grup restrâns de înapoiați, ce refuză cu vehemență să accepte realitatea înconjurătoare, pot fi considerați reprezentativi pentru credința colectivă.

Creaționiștii (sau antievoluționiștii, după cum mai sunt ei numiți) sunt un grup de pseudo-creștini fanatici, care pretind că toate progresele științei din ultimele două secole nu sunt decât minciuni și care tot insistă că modul în care divinitatea a fost interpretată acum trei milenii, când majoritatea omenirii trăia sub cerul liber și păstorea animale, ar fi modul în care divinitatea ar trebui interpretată într-o epocă în care noi oamenii posedăm o înțelegere mult mai vastă a universului în care trăim.

Astfel de persoane care tot insistă să păstreze în viață niște instituții arhaice doar pentru a putea profita de pe urma oamenilor mai slabi la minte, pe care îi prostesc în a le crede superstițiile învechite, nu mi se par a fi decât niște vânzători de vise, ce au același mod de a acționa precum comuniștii odată cu care s-au născut, au evoluat și vor dispărea. Ce alt motiv ar putea avea cineva să țină pe altcineva în întuneric decât dorința de a-l exploata? Ei nu au niciun fel de relevanță pentru credința creștină și în special pentru religia ortodoxă. Ortodoxismul a fost mereu adaptabil și deschis spre nou. Slujbele catolicilor se țin în limba țării credincioșilor abia de acum 20 de ani. Slujbele ortodoxiei române se țin în limba română și Biblia este scrisă în română de peste patru secole, când călugări și preoți renascentiști de pe teritoriul țărilor române propovăduiau importanța înțelegerii învățăturilor creștine de către credincioși. 

Ortodoxia română nu a avut parte de eretici, de persecuții religioase sau de războaie civile fundamentate pe discrepanțe religioase. Motiv pentru care eu consider ridicol mesajul persoanelor care au avut convingeri creaționiste din cauza unei înțelegeri incomplete a credinței creștine și s-au trezit la un moment dat la realitate, începând să înjure în mod indiscriminatoriu  religia fiindcă i-ar fi păcălit. Nimic mai fals. Ei s-au păcălit singuri și când și-au dat seama de acest lucru, în loc să își admită propria eroare, au ales să dea vina în schimb pe religie. 

Astfel de oameni se autointitulează atei. Ei sunt de fapt anti-teiști, reprezentanți ai credinței comuniștilor. Acești anti-teiști sunt la fel de ignoranți precum creaționiștii. Mulți dintre ei nu ar fi în stare să îți explice cele Trei Legi ale Mișcării enunțate de Newton sau alcătuirea aminoacizilor, dar vor ști cu siguranță că la nu știu care verset din nu știu care capitol al Bibliei a fost zis un nonsens! Ei se pretind a fi pro știință la fel cum se pretind comuniștii a fi pro democrație. Ambii habar nu au ce e aia.

Cel mai amuzant mi se pare cum aceste două religii ale comunismului se prefac a se certa între ele când de fapt ele sunt exact la fel. Creaționiștii și anti-teiștii nu sunt decât inamici ai adevăratei cunoașteri, care acceptă faptul că atât materialul cât și spiritualul alcătuiesc și rezidă în ființa umană, iar negarea uneia în favoarea celeilalte naște monștri. Cea mai bună dovadă pentru acest argument este faptul că Lenin era creaționist, iar Stalin și Hitler erau anti-teiști. Așa că dacă doriți vreodată să aderați la vreunul dintre aceste două culte, să vă aduceți aminte cu cine vă veți asemăna.

De ce este bine ca religia să fie o afacere

Cred că mulți dintre noi suntem la curent cu marea dezbatere a secolului ce are loc în presa cvasi-autohtonă și pseudo-autonomă din România privind nesimțitele averi bisericești. Orice ziar s-a trezit să repete sus și tare sloganul cu "cresc numărul bisericilor și scad numărul școlilor și spitalelor". Eu sunt de părere că acei oameni au o mentalitate de tip ceaușist și nu sunt capabili să înțeleagă bazele funcționării unei economii de piață. În următoarele rânduri, vă voi explica eu ceea ce liberal-socialiștii din presă se feresc să vă explice.

În primul rând, trebuie să înțelegem faptul că orice religie în formă ierarhizată și instituționalizată a fost de-a lungul timpului și va fi mereu o afacere. Scopul său principal este acela de a obține profit pentru a se putea întreține pe sine și pentru a se putea extinde. Biserica Ortodoxă Română nu este o excepție de la această regulă. Ba chiar am putea spune că, în privința afacerilor desfășurate în România postdecembristă, BOR este o poveste de succes. Conform ziarului gândul, BOR a înregistrat numai în 2010 și în 2011 un profit total de 8,3 milioane de euro, profitul lor anual fiind reinvestit în susținerea activităților, programelor și proiectelor BOR. Să nu mai vorbim despre faptul că în aceiași ani, biserica și-a crescut numărul de angajați și a investit o sumă enormă în instituții social-filantropice, după cum veți vedea în articol. Prin urmare, mitul stângist conform căruia popa bagă banii la saltea, în timp ce copiii enoriașilor mor de foame, cam cade!

În al doilea rând, numărul de biserici ortodoxe nu a crescut doar din cauza faptului că BOR a avut profit și a vrut să construiască turle! Numărul de biserici a crescut de la aproximativ 2000 cât era în 1990 până la 18.500 câte sunt prezent și din cauza faptului că populația română a îmbătrânit în ultimii 25 de ani. În acest interval de timp, numărul pensionarilor din România a crescut cu 1.8 milioane de suflete. În general, oamenii în vârstă sunt mai pioși decât cei tineri și se duc mai des pe la biserică, de unde și nevoia BOR de a-și adapta oferta de servicii ecumenice pentru a întâmpina cererea existentă pe piață. Numărul școlilor a scăzut datorită natalității scăzute din aceeași perioadă de 25 de ani. Ce rost ar avea să avem școli dacă nu învață nimeni în ele? Pe același considerent, numărul spitalelor a scăzut deoarece Guvernul României are un mod atât de eficient de a administra serviciul medical public, încât românii fug de spitalele românești ca de lepră! În schimb, românii preferă să se trateze în spitalele din străinătate. Mulți români la ora actuală au asigurări private de sănătate, pe lângă care sunt obligați de către Guvern să plătească și CAS pentru un serviciu public pe care nici măcar nu îl folosesc. Așa că, următoarea dată când întâlniți vreun individ care preamărește statul și guvernul României, mulțumiți-i, fiindcă el este parțial responsabil pentru faptul că voi plătiți CAS.

În al treilea rând, eu nu înțeleg de ce acești atei stângiști (a se observa pleonasmul) tot trâmbițează sus și tare pentru secularizarea averilor bisericești. Ei consideră faptul că biserica beneficiază financiar de pe urma serviciilor acordate comunității ca pe o formă de simonie? Cum să fie simonie când avem atâtea exemple de mânăstiri și biserici în țară care întrețin orfelinate și aziluri de bătrâni? Atunci când Papa de la Vatican cerea acum 500 de ani tuturor enoriașilor săi să achite în bani păcatele pe care le săvârșeau, pentru ca Papa să își poată finanța campaniile sale militare din Italia, acela era un exemplu concret și indubitabil de simonie. Ceea ce face Biserica Ortodoxă Română în prezent nu e simonie! Dimpotrivă, dacă biserica nu ar cere un beneficiu monetar pentru serviciile acordate, atunci ar fi nevoită să ceară bani de la bugetul de stat pentru a funcționa. Acest lucru ar însemna coruperea bisericii de către elementul politic, pe de o parte, și o scădere realistă a banilor pentru școli și spitale, pe de altă parte.

Eu nici măcar nu mă mai obosesc să mă contrazic cu cei care atacă biserica pe considerente economice. Eu doar îi întreb: "Și tu ce afaceri ai întreprins la viața ta?". Dacă persoana în cauză o dă în bâlbă sau începe să îmi aducă apropouri, eu nu o mai bag în seamă, fiindcă este un om care habar nu are despre ce vorbește. Personal, eu cred că astfel de oameni fie sunt dezinformați, fie poartă pizmă pe ceea ce este al altora. Eu îi încurajez să mai treacă pe la biserică și să asculte predica preotului despre invidie.

Demagogii de astăzi

Ce frumoasă e lumea în care trăim! Poți să o duci foarte bine. Poți să o duci atât de bine, încât să ajungi să suferi de la prea mult bine. Și cum suferința este un semn de boală, cei care suferă de prea mult bine, pentru a se îngriji de boala grea pe care o au, se scutesc pe sine de la orice fel de muncă. Problema, însă, este faptul că odată scutiți de muncă, au nevoie și de cineva care să le poarte de grijă. Și aici intervin vânzătorii de vise și utopii numiți demagogi.

Demagogii sunt ușor de recunoscut. Îi vezi peste tot prin presă și la televizor cu replici de genul: "Trăim într-o democrație, deci fiecare cetățean are dreptul la un loc de muncă, la o casă, la un pat de spital, la o diplomă de facultate, la etc. etc. etc.". În schimb, dacă după lista de drepturi pe care ești intitulat ca ființă umană să le ai, mai adaugă și "dar ai de asemeni obligația ca pentru ele să faci și aia, aia, respectiv aia", atunci să știți că acela este probabil să nu fie un demagog. De ce? Fiindcă turma de bolnavi autointitulați face pe ea de frică la auzul cuvântului "obligație". Dacă demagogul repetă prea des acest cuvânt tabu, riscă să fie părăsit de fanii săi dedicați și să ajungă șomer.

Prin urmare, demogogul preferă să nu zică "ești obligat să faci". În schimb, el zice "alții sunt obligați să facă pentru tine". Asta place mult la puturoșime! Îi gâdilă fix la glanda lor lenevitoare! E foarte frumos să trăiești ca în puf și alții să aibă grijă de tine! La urma urmei, trăim într-o democrație (care în Constituție este trecută ca fiind republică, dar cine se obosește să o citească?), toți suntem suverani, adică toți suntem regi, prin urmare ne-am născut cu dreptul de a fi serviți de către alții, fără obligația de a face pentru ei nimic. Sau cel puțin așa gândesc toți cei care visează cu ochii deschiși la utopii socialiste.

Debilitățile și fantasmagoriile pe care demagogii le tot îndrugă sunt foarte atrăgătoare. Și dacă am trăi într-o lume în care tot ce avem nevoie s-ar materializa din senin prin puterea gândului, politicile de stânga ar fi perfecte. Problema, însă, este că lumea asta nenorocită și opresivă în care trăim nu își dă resursele decât în schimbul depunerii unui oarecare efort. Dar cine va depune efortul necesar pentru întreținerea utopiei socialiste? Turma de putori care visează cu ochii deschiși? Nu. Demagogul și acoliții lui? Nu. Fraierii care muncesc până și 12 ore pe zi pentru privilegiul de a plăti taxe? Se pare că a treia variantă ne-a fost cu noroc. De fiecare dată când un demagog vine la televizor și ne spune "trebuie să mărim taxele deoarece lumea are nevoie de aia, aia și aia din partea guvernului", el de fapt ne spune "mie și turmei mele de putori nu ne ajung banii pentru efortul istovitor de a sta degeaba pe care îl exercităm, așa că voi, restul, trebuie să vă purtați ca slugile obediente și silitoare ce sunteți și să munciți mai mult". Cum ar zice băieții de la formația Taxi: "Aici sunt banii dumneavoastră!".

Dar să nu credeți de acum că vreau să fiu răutăcios sau să insult oameni doar de dragul de a-i insulta. De fapt, s-ar putea ca tot ce am spus eu până acum să fie o mare minciună. Ridicați problema recompensei cinstite pentru o muncă cinstită cu orice persoană care are o simpatie pentru socialism și undeva în șirul conversației vă va spune ceva de genul: "dar toți oamenii visează să stea degeaba și să primească tot ce vor în schimbul la nimic". Eu, unul, aș zice că oamenii în general visează să fie liberi și să se bucure în tihnă de roadele muncii lor, dar ce știu eu? E doar o părere...

Despre Lupul Filosof

Acest blog a fost creat ca o reacție la o lume ce gândește și se comportă ca o turmă de oi. Lupul este un animal blănos, fioros și libertin. Se duce unde vrea el, face cum și ce vrea el și nu dă socoteală nimănui. În multe aspecte, gândește la fel ca omul. Preferă solitudinea, se grupează cu semenii săi din interes și vrea să fie lăsat în pace. De unde și ideea lupului filosof. Pe acest blog, vom dezbate modurile în care libertatea naturală a omului este încătușată de o societate în care interdependența și coabitarea au atins pragul tiraniei majorității, iar individului nu îi mai este permis să își trăiască viața în modul în care crede el de cuviință. Poate acest lucru mulțumește pe aceia dintre noi care nu sunt în stare să se adapteze lumii în care trăiesc, dar nu puțini sunt oamenii care urăsc un astfel de sistem pervers de intruziv din tot sufletul. Lupul filosof simbolizează ideea că omul s-a născut cu dreptul de a trăi liber ca un lup, iar nu cu obligația de a supraviețui subjugat ca o oaie.