Eu spun "NU" timbrului cultural. Voi?

Se pare că lucrătorii dârzi de la Fabrica de Egalitate și Corectitudine Politică a României au scos pe piață o altă idee cretină. De această dată, au venit cu o propunere de lege pentru a institui un timbru cultural. Ce înseamnă acest timbru cultural? Conform Legii numărul 35/1994, editurile sunt obligate să plătească 2% din valoarea fiecărui produs pe care îl vând pentru a finanța organizațiile de creatori din România. Mai exact, aproape toate aceste fonduri sunt virate în buzunarele directorilor de la Uniunea Scriitorilor din România, o gașcă de boșorogi decrepiți care îl adulează pe Ceaușescu și visează la reînnoirea Partidului Comunist Român prin intermediul cultivării maselor, dar care nu ar recunoaște cultura și talentul nici dacă i-ar lovi în nas.

Membrii Uniunii Scriitorilor din România sunt foarte dedicați misiunii lor, dar din câte se pare că nu prea sunt atât de eficace, deoarece se plâng că rămân tot timpul fără bani, iar fondurile care sunt practic furate în mod legal pentru a le fi date pe degeaba nu le ajung. Motiv pentru care ei propun ca Parlamentul României să le acorde o altă jecmăneală, votată în decembrie 2014, prin care procentul de 2% va fi înlocuit cu suma forfetară de 1 leu. Cu alte cuvinte, o carte care avea înainte prețul de 10 lei și era taxată cu 20 de bani, acum este taxată DE CINCI ORI mai mult.

Rezultatul direct al acestei măsuri va fi scumpirea cărților și aducerea în stare de faliment a editurilor mici, care nu își pot permite să își mărească prețurile pentru a face loc acestei noi taxe. Cu alte cuvinte, legea atacă fix cultura română pe care își dorește să o apere. Decrepiții din Parlament și-au dat mâna cu decrepiții din pseudo-literatura română pentru a ne băga pe gât propaganda lor de stat, în defavoarea scriitorilor români integri, talentați și independenți din punct de vedere politic, în defavoarea editurilor care nu vor să primească pomană de la stat pentru a funcționa, dar mai ales în defavoarea cititorilor români.

Ca reprezentant al tinerei generații a acestei țări, eu declar sus și tare faptul că nu am ce să învăț de la niște boșorogi care toată viața lor au trăit ca niște pupincuriști și niște pomanagii. Eu prefer să citesc literatură străină sau pe marii clasici ai literaturii române sau filosofie antică. Nu îmi place să îmi fie băgată pe gât propagandă comunistă fiindcă așa zice Parlamentul României că ar fi bine pentru mine. Dacă alții vor să o facă pe Șoimii Patriei, nu au decât. Dar să nu o facă pe banii mei!

Deși acum locuiesc în București, eu m-am născut și am trăit 18 ani în Bacău. În orașul meu natal, când vedeai pe cineva citind în public sau când auzeai oameni vorbind măcar despre o carte pe care au citit-o, ziceai că e sărbătoare. În București, vezi tot timpul oameni citind în autobuz, în metro sau în parc. În Bacău, numărul librăriilor poate fi numărat pe degetele de la o singură mână, iar atunci când intram în vreuna din ele, era aproape de fiecare dată pustiu. În București, sunt o sumedenie de librării, iar cele mai populare dintre ele au cel puțin câte 5-10 clienți o dată. Această nouă lege a Timbrului Cultural nu va face decât ca literatura să devină și mai inaccesibilă pentru provincie și mai ales pentru mediul rural. E o prostire machiavelică și libidinoasă a populației acestei țări.

Eu încurajez cititorii acestei postări să nu accepte cu capul plecat injustețea pe care Parlamentul României și grupurile lor de interese doresc să o forțeze asupra lor și să își exprime indignarea trimițând un email aleșilor din Parlament prin intermediul acestui link și să semneze această petiție. Viitorul culturii române depinde de tine!

Cele cinci faze ale comunismului

“Proști, dar mulți, Măria Ta!”

“Mulți, dar proști. Și într-o zi nu vor mai fi nici mulți.”

Film "Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu", 1980

Comunismul este o reacție a anumitor membri din societate, care nu sunt capabili să se adapteze schimbărilor de ordin socio-economic ce au loc într-o societate de tip capitalist. Din acest motiv, acești membri se reunesc în diverse mișcări ce au ca scop informarea opiniei publice cu privire la răul unei lumi materialiste, unde oamenii sunt nevoiți să muncească pentru a putea trăi, și să propună o societate fictivă unde tuturor comuniștilor loiali le va curge lapte și miere la robinet.

Atunci când aceste mișcări reușesc vreodată să pună mâna pe puterea politică cu scopul de a-și impune distopia lor asupra societății, ei nu fac decât să își amâne propriul sfârșit și să estompeze progresul societății în ansamblu pentru o scurtă perioadă de timp. Eu le dau doar cinci generații, dintre care sunt relevanți doar în primele trei. În următoarele rânduri, vă voi explica de ce.

1. Prima generație: Fanaticii

Această generație începe să se formeze imediat ce comuniștii preiau puterea. Unii dintre ei au fost simpatizanți ai mișcării înainte de momentul acaparării puterii de stat, dar mulți sar în trenul aflat în mișcare fiindcă nu vor să rămână pe dinafară și fiindcă ei consideră că această decizie le va aduce beneficii în timp.

Scopul primei generații este de a eradica orice amintire de capitalism din societate, prin orice mijloc necesar. Propagandă, decepție în masă, cultură de stânga, îndoctrinarea prietenilor și a familiei, sabotarea celor care nu sunt de acord cu ei. Nimic nu este considerat prea josnic pentru acești indivizi, cât timp acțiunile lor servesc interesul de partid.

La sfârșit ei nu fac decât să dea naștere unei societăți disfuncționale de oameni complet dependenți de stat.

2. A doua generație: Normaliștii

Ca răspuns la dezastrul creat de idioțenia și incompetența primei generații, a doua generație de comuniști va dori o revenire la liniștea, pacea și prosperitatea anterioară apariției comunismului. Și ei vor dori, desigur, să revină în acel stadiu aplicând în societate doctrine temperate de stânga. Nu vor avea curajul și nici mintea necesară pentru a reforma societatea folosindu-se de capitalism, deoarece deasupra lor încă atârnă sceptrul imaginar al burghezului lacom și hrăpăreț.

A doua generație se va păcăli spunându-și că, dacă va asculta de stat și va munci din greu, va reuși să ajungă înapoi la opulența de care se bucurau oamenii altădată. În fază incipientă, ei reușesc în mod parțial acest lucru. Pe termen lung, însă, numărul leneșilor care se eschivează de la muncă tot crește, până când ajunge să îi copleșească. Să nu mai vorbim că planificare centrală, de stat, a economiei naște un alt dezastru, și mai mare decât cel al primei generații (fabrici falimentare, cozi la alimente, lipsa până și a necesităților de bază, sărăcire treptată, dar sigură).

3. A treia generație: Resemnații

Atunci când se ajunge în această fază, deja societatea se simte dezamăgită de eșecul comunismului la nivel de ansamblu și elementele anticomuniste pot profita de această pasivitate generală a comuniștilor pentru a da jos regimul. Odată reinstaurat capitalismul, oamenii încep să prospere cu adevărat și să ajungă din urmă alte țări în care virusul comunist s-a manifestat puțin sau deloc.

Această generație însă, datorită faptului că a beneficiat de o educație de tip comunist, nu va înțelege capitalismul pe deplin și nici nu va reuși să îl utilizeze la adevăratul său potențial. Ei vor rămâne letargici după “vremurile bune de altădată”, la fel ca și părinții lor. Motiv pentru care ei vor păstra în societate diverse instituții cu caracter comunist (ajutorul social, școlile publice, spitalele publice, administrația de stat predominant centrală, etc.)

4. A patra generație: Inadaptații

În această fază, majoritatea societății a adoptat deja o gândire de tip capitalist și o economie de piață, cu o clasă politică care este liberă doar să viseze la puterea pe care o avea altădată. Comuniștii celei de-a patra generații nu sunt decât niște epave ce se declară învinse, strivite sub bocancul greu al “bogătașilor lipsiți de suflet”.

Ei nu sunt membri activi ai societății și preferă să se retragă în comunitățile lor restrânse, unde se dedau băuturii, drogurilor, plăcerilor carnale și altor obiceiuri distructive, menite să îi facă să uite de faptul că trăiesc într-o lume care nu mai are loc pentru ei.

5. A cincea generație: Distructivii

Odraslele acestor inadaptați vor fi perplexate de modul în care își duc viața părinții lor și se vor întreba care este cauza acestei decăderi. Astfel, ei vor scotoci puțin prin pseudo-cultura de tip stângist ce va pluti încă în aer pe vremea lor și vor descoperi cum de vină pentru aceste necazuri sunt de fapt burghezii cei răi și hrăpăreți, care ar fi în stare să te devoreze de viu dacă îi vei lăsa.

Acești mici cercetași lipsiți de o educație familială de bază, vor începe să trâmbițeze sus și tare pentru eliminarea elementelor capitalismului din societate și pentru revenirea la distopia comunistă de altădată. Și astfel, ciclul se repetă la nesfârșit.

Notă de final

În scrierea acestor rânduri, m-am referit la modul general de gândire a diverselor generații de comunism, fără a ține cont în mare parte de elementul capitalist, omniprezent în orice societate. Pe acesta îl voi menționa într-o scriere ulterioară. De asemeni, trebuie să precizez faptul că cele cinci faze ale comunismului nu sunt statornice în funcție de generație și nu toți membrii unei generații manifestă aceleași caracteristici cu faza cu care corespund. De exemplu, poți avea oameni din a cincea fază în prima generație sau oameni din a doua fază în generația a patra. Cei mai volatili, însă, sunt comuniștii din a cincea generație care au caracteristicile primei faze a comunismului. Ei sunt un semn că virusul are tendința de a recidiva.

Raportându-ne la țara noastră, noi, cei din “generația cu cheia la gât”, avem parte de comunismul de a patra generație. Acesta este motivul pentru care generația noastră pare a fi mai depravată decât generațiile precedente. Comuniștii noștri sunt prea obosiți să doarmă beți și drogați pe unde apucă pentru a reprezenta un pericol pentru societate. Cele mai mari probleme cu acest virus, însă, le vom avea atunci când odraslele acestor inadaptați vor ajunge la vârsta maturității. Atunci vom avea cel mai mult de lucru pentru a-i ține sub control. Dacă vom reuși să facem acest lucru, propagarea virusului pe o scală signifiantă va fi estompată pentru cel puțin o sută de ani.